De dimineata,mi-am amintit de mare.M-am revazut la Costinesti, unde am descoperit placerea de a ma arunca, iesind din valuri, pe nisipul cald. Inchiriam doua camere intr-o casa taraneasca, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin gradina la plaja. Ramaneam acolo pana la pranz, iar dupa-amiaza jucam pinacle.Eram patru.Uneori ne opream, taiam un pepene in patru si il mancam, manjindu-ne pielea bronzata cu zeama rosie picurata din feliile pe care le devoram pana la coaja, dupa care ne spalam la fantana pe maini si jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit.Eu am imbatranit. Dar plaja va fi ramas aceeasi, invadata de alte trupuri bronzate, diminetile trebue sa fie si acum, acolo, dimineti fara cer, iar marea se clatina, cu siguranta, la tarm la fel de imbietoare, cand nu o agita valurile. Si, fireste, vor ramane tot asa cand din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata si teribila ei nepasare, pe care noi nu o vom putea invata niciodata, natura uita tot, chiar si pe cei care au avut naivitatea sa creada ca, macar, la mare nu exista decat prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu